Rădăcinile latinității

Cucerită în urma unui efort militar şi financiar considerabil, Dacia a devenit un teritoriu înglobat imperiului debuta prezenţa efectivă romană, marcată imediat după Victoria Romei, prin colonizarea noului spaţiu cu colonişti atraşi ,,ex toto Orbe Romano″aduşi de autorităţile imperiale pentru a cultiva ogoarele şi pentru a înfiinţarea unor aşezări; oraşe, târguri şi sate devenite în marea lor majoritate ,,mici copii ai Romei ″ S-au construit drumuri s-au ridicat castre, castella,  burgi şi alte tipuri de fortificaţii care au adăpostit permanent (castra stativa) sau temporar (castra aestiva - ca şi fortificaţiile de marş la care ne-am referit mai sus), o armată - EXERCITUS DACIAE - formată din legiuni şi trupe auxiliare cu misiunea expresă de a asigura liniştea în noul  nou teritoriu alipit Romei Caesarilor. Aduşi oficial sau veniţi din iniţiativă proprie, atraşi mai cu seamă de resursele solului, coloniştii de origine italică greco – orientală, norico-panonică, nord-africană şi nu în ultimul rând de obârşie iliro-dalmată, recunoscuţi specialişti în mineritul auro-argentifer au fost alături de autorităţile oficiale, factori care au implantat civilizaţia, mentalităţile şi limba latină cu rolul său în etnogeneza, noastră la nordul Dunării.

Ori tocmai despre acestea, să le spunem, rădăcini ale latinităţii în teritoriul judeţului şi a municipiului Alba Iulia ne vom ocupa în cele ce urmează.

Vom începe firesc cu cel mai însemnat centru urban (din cele 11 oraşe a provinciei Traiane), întemeiat aici şi cunoscut din inscripţii sub toponimul APULUM.

Debutul vieţii romane,  este legat de prezenţa permanentă (106 -275 d. Chr) a efectivelor legiuni XIII Gemina  (participantă la ambele campanii de cucerire  a teritoriului regatului dac) care din ordinul împăratului M. Ulpius Traianus (98 – 117) va edifica pe cea de a treia terasă a Mureşului  (anticul Maris, Marisos) o fortificaţie de tip castrum stativum.

Din informaţiile unora dintre cei mai cunoscuţi tacticieni şi strategi militari romani, orice castru era considerat un adăpost pentru învingători şi un refugiu pentru cel învins, era constituit după un model unic care rămânea acelaşi în toate circumstanţele şi locurilor şi mai mult, reprezenta  pentru cel care îl locuia, un oraş improvizat.

Forma castrului apulens era de veche tradiţie, ce cobora din timpul republicii romane, adică avea planurile unui pătrat cu laturile de cca. 440 X 440 m. În evoluţia lui,  castrul a avut o fază din lemn şi pământ (epoca lui Traian) şi apoi una din piatră cu numeroase refaceri (în timpul domniei lui P. Aurelius  Hadrianus şi apoi, în vremea dinastiei împăraţilor Septimius Severus şi a fiului său Caracalla), avea blocuri paralelipipedice (opus quadratum) extrase (şi prelucrate la faţa locului) din carierele de calcar organogen de la Ampoiţa şi Ighiu la nord de Alba Iulia. Un fapt istoric trebuie pomenit, ca deosebit de semnificativ, anume că după retragerea aureliană (275d.Chr.) castrul roman a fost readaptat la condiţii istorice şi strategice ale evului mediu devenind, în intervalul veacurilor XII –XVII prima cetate medievală a Alba Iuliei.  Primele investigaţii asupra fortificaţiei legionare s-au făcut pe latura de est a castrului, în anul 1897 de către Adalbert Cserni, de numele căruia sunt legate, între altele, organizarea muzeului din Alba Iulia şi cercetările sistematice din dublu centru urban Apulum.

Alte campanii au fost întreprinse de noi, investigaţiile concentrându-se  pe laturile de vest, nord şi mai ales sud , fiecare în parte şi totul la un loc aducând la iveală elemente ale sistemului de fortificare (ziduri de incintă, şanţuri de apărare, drumuri ce legau felurile edificii în care au locuit soldaţi, ofiţeri şi comandanţi a legiuni, elemente cunoscute graţiei inscripţiilor de la Apulum).  Un obiectiv astăzi inclus în Traseul celor trei fortificaţii de la Alba Iulia de excepţie îl reprezintă poarta de sud a castrului – porta principalis  dextra, flancat de două turnuri rectangulară intrare cu deschidere de aproximativ 12,35m ce avea în mijloc un pilon (pinten) median construit ca şi zidurile de incintă şi turnurile de flancare ale  intrări din mai multe asize din blocuri masive de calcar prinse cu mortar.  În ultimi anii datorită săpăturilor arheologice preventive sau de salvare, executate peste tot la Alba Iulia (pe care le vom pomeni la timpul potrivit), cercetările din castrul de la Apulum au adus alte informaţi ştiinţifice importante. Fără a intra în detalii, trebuie semnalate intervenţii din colţul de sud–vest  (în faţa catedralei Romano–Catolice ) ale castrului (cetăţii Vauban) apoi cele din prelungirea săpăturilor de la poarta de sud al castrului, din spatele porţii a III a  cetăţii (din imediata vecinătate a săpăturilor  lui Ad. Cserni de care am pomenit) şi nu în ultimul rând din zona parcului Custozza unde s-a pus în evidenţă clădirea comandamentului Legiunii XIII Gemina – principia – şi alte edifici din piatră şi cărămidă romană. Suntem convinşi că aşa cum s-a întâmplat în cazul restaurării şi punerii în valoare a porţii castrului şi aceste vestigii vor fi conservate şi restaurate pentru a fi redate circuitului ştiinţific şi turistic.

Prezenţa permanentă de 16 decenii a factorului militar  (implicat direct în apărarea provinciei Dacia, alături de alte unităţii militare ce au alcătuit  armata Daciei - Exercitus Daciae , cu rol de romanizare a acestui spaţiu geografic) nu a frânat ci din contră a permis apariţia, afirmarea şi dezvoltarea unor aşezări  care beneficiind de o favorabilă poziţie geografică ( în vecinătatea amintitului curs de apă al Mureşului, pe atunci navigabil), relativ apropiată de regiunea auriferă a Munţilor Apuseni, supravegheate îndeaproape de detaşamente Vexillationes dislocate din Legiunea XIII Gemina  împreună cu alte unităţii militare auxiliare (Numerus Maurorum Hisp anorum) şi nu în ultimul rând de plasarea lângă marele drum, imperial ce lega capitala Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa de alte centre (Potaissa–Napoca–Porollisum ), au condus ansamblul urban roman de la Apulum spre beneficiile economice ce au cunoscut ambele trepte ale ierarhiei urbane romane: municipia, colonia.

Vorbind, la modul general, despre fenomenul urban cunoscut la scara lumii romane, retorul AULUS GELLIUS (Noctes Atticae , XVI, 13) le califică drept "effigies parvae simulacraqve  populi Romani" (mici copii a Romei). Caracterizarea tocmai pomenită este valabilă şi în privinţa oraşului Apulum considerat prin vechimea vestigiilor descoperite de-a lungul timpului şi a numeroaselor monumente (marmură, calcar) şi artefacte de toate categoriile (ceramică, bronz, argint, fier, sticlă) a fi fost cel mai însemnat centru urban al provinciei nord-danubiene. Pentru istoria secolelor II – III a oraşului, inclusiv evoluţia acestuia, este bine documentată  (epigrafic, arheologic) existenţa concomitentă a două aşezări, deci, a unei dualităţi urbane semnalate ca atare din textele materialelor epigrafice din descoperirile arheologice.

O incursiune chiar şi sumară în topografia romană a sitului, este cât se poate de edificatoare. De jurul împrejurul fortificaţiei legionare s-a înfiinţat şi dezvoltat iniţial un prin nucleu civil – canabae  Legions XIII  Geminae, constituit din artizani, negustori, veterani cu familiile lor, într-un cuvânt colonişti (italici, greco – orientali, germanici, nord –africani, atraşi de fapt în întreaga Dacie Traiana) ce alcătuiesc aici "Conscibti et cives Romani″ având în frunte magistraţi  provenind din rândul veteranilor (foşti militari eliberaţi din îndelung serviciu militar activ). Menţionate în textele mai multor inscripţii, canabele subordonate administrativ  Legiunii XIII Gemina  vor fi avansate în prima treaptă urbană propriu zisă de către împăratul Septimius Severus (193 – 211) al cărui nume şi-l vor însuşi, Municipium  Septimium Apulense, pentru că ulterior acest oraş să fie inclus în categoria colonilor, eveniment petrecut sub domnia lui Traianus Decius ( 249 – 251),  când municipiul severian va deveni Colonia Nova  (municipium Septimium ce se întindea pe o suprafaţă circa 140 ha  de jur împrejur castrului).

La sud de castru, pe locul actualului cartier PARTOŞ (toponim derivat probabil de la latinescul PORTUS = PORT ) luase fiinţă la scurt timp după războaiele daco –romane de la începutul secolului II d. Chr. o altă aşezare, contemporană cu canabele legiunii XIII Gemina, poate un vicus (sat)  ce va fi trecut în jurul anului 180 d. Chr. în rândul municipiilor de către împăratul – filozof  MARCUS AURELIUS (161 – 180) numit MUNICIPIUM AURELIUM APULENSE. Nu peste multă vreme ,,oraşul de la Partoş” , va deveni sub  fiul  şi urmaşul celui dintâi, împăratul Commodus (176 – 192), Colonia Aurelia Apulensis.  În sfârşit, ca o dovadă a înfloririi economice (în primul rând)  Coloniei Aurelia i se va adăuga, noi credem că mai mult simbolic, epitetul de Khrysopolis (bogat în aur) ce venea să recunoască, o realitate istorică confirmată  de mulţimea şi varietatea descoperirilor arheologice. Oraşul Apulum I s-a remarcat, în primul rând ca un important centru economic şi comercial, locul în care şi-au desfăşurat activitatea cotidiană colegii (asociaţii) profesionale – collegium fabrum, dendrophorum, centonarum, nautarum, adică fierari, dulgheri, croitori, plutaşi, olari şi desigur comercianţi, negustori. Activitatea portului cu antrepozitele sale (parte surprinse de noi în apropierea limitei de est a municipiului Apulens), erau patronate de un genius nautarum ce figurează plastic pe o plachetă votivă din marmură albă. După toate probabilităţile tot de activitatea portuară şi de schimbul comerciale  cu provinciile învecinate este legat şi atestat epigrafic un edificiu vamal “publicum portorii" condus între anii 147 – 157 de T. Iulius Saturninus, cunoscut dintr-o inscripţie, ce are pe laturile sale elemente decorative, găsită de noi, ca umplutură, în poarta castrului. Cercetările arheologice din ultimul sfert de veac au evidenţiat pe teren incinta patrulateră a oraşului cu refaceri şi adăugiri spre latura de vest, apoi antrepozitele  la care ne-am referit deja, edificii publice prevăzute cu canale de scurgere,  porţiuni din drumurile interioare (cardines, decumanes) ce delimitau adevărate quartale de locuinţe (unele etajate, numite generic insulae), axa nord – sud a oraşului – cardo  maximus – peste care s-a înălţat ulterior şoseaua naţională, elemente din for şi urme ale unor temple sau alte edificii cultuale ce au făcut din Municipim - Colonia Aurelius şi cel mai cunoscut centru spiritual al provinciei Dacia.

În zona extramurană sudică a incintei castrului investigaţiile arheologice sistematice dar şi preventive, cercetările încheiate  sau în curs de finalizare (încă nevalorificate ştiinţific),  au pus în evidenţă cel de al doilea centru urban apulens (Apulum II),  rezultat aşa cum am afirmat ulterior din ridicarea la rang de Municipium (Septimius) a fostelor canabae. Au fost scoase la lumina în trecut şi astăzi un mare complex a termelor (băilor) şi un edificiu al palatului guvernatorilor  Daciei, mai multe locuinţe publice ori particulare din care se mai păstrează fragmentar la ziduri (opus quadratum, opus încertum) şi camere prevăzute cu sistem de încălzire bazat pe hypocaustum.

Au fost cercetate şi mai multe clădiri de tip  Villa Suburbana (din care una investigată de noi, dispunea de 5 încăperi şi anexe gospodăreşti cu unelte din fier pentru agricultură şi viticultură), plasate atât în zona de nord, nord – vest a actualului municipiu Alba Iulia şi altele depistate pe pantele sudice ale Dealului Furcilor (locul uneia dintre necropolele apulense, n.n) în zona convenţional denumită RECEA, cu încăperi delimitate de ziduri din cărămidă, cu refaceri şi adăugiri în secolul al III-lea d.Chr.

O inscripţie votivă dedicată zeiţei TERRA MATER descoperită în anul 2003 (la care să adaugă una mai veche), ambele publicate de noi  aduc informaţii despre proprietarii unora din Vilele Suburbane ridicate dincolo de incinta de nord, vest şi sud a fortificaţiei legionare.

Populaţia eterogenă a celor două centre urbane alcătuite din colonişti de diferite nationes, atraşi ca peste tot în Dacia „ex toto Orbe romano” vorbea latineşte şi mai mult, avea prin mentalităţi conştiinţa că aparţineau Romei Imperiale, într-un cuvânt erau şi se considerau, cu toate diferenţele sociale, homini ROMANI; Centrele apulense pot fi considerate o veritabilă  mină epigrafică prin mulţimea inscripţiilor litice (s-au repertoriat într-un volum Special – Inscripţiile Daciei Romane, III/5, 722 epigrafe, dar ele continuă să apară an de an). Redactate în marea lor majoritate (peste 95%) în limba latină aceste documente epigrafice tituli se împart în 4 categorii distincte (funerare, onorifice, votive, pe construcţii publice),  fără a mai socoti categoria generic numită instrumentum adică texte lapidare înscrise pe artefacte din ceramică (opaiţe vase, cărămizi, ţigle, olane ş.a.m.d),  bronz sau plumb. Executate din calcar (rocă ce se exploata în cariera de la Ighiu–Ampoiţa, la nord de Alba Iulia) şi marmură (adusă de la Bucova şi Germisara–Geoagiu, Hunedoara) în ateliere de lapicizi locali (alte artefacte din marmură, adevărate opere de artă au venit aici, în urma schimbărilor comerciale sau la comanda din ateliere din zona orientală a lumii romane, n.n.), altarele apulense, aduc un spor de informaţii la istoria Daciei, în general şi a dublului oraş, în special. Sunt amintiţi  în aceste texte  cu grafie îngrijită împăraţi, guvernatori, elemente militare încadrate în Legiunea XIII Gemina (şi nu numai, n.n), apoi sute de  antroponime ale comanditarilor acestora, din analiza cărora se decelează originea etnică, se pomenesc evenimente militare sau de altă natură, construcţii, reconstrucţii ori refaceri de edificii laice şi cultice (clădiri, temple, ponticuri, fântâni).

Acestor texte li se adaugă câteva sute de monumente de artă provincială: statui, statuete, portrete, reliefuri, plăci votive (piatră, bronz, argint, ceramică) cu alţi IV create în officinele locale de către artizani pricepuţi. Ca şi în alte centre artistice ale lumii romane, meşteri (uneori artişti, sculptori sau pictori) lucrau după modelele (cataloage) ce circulau în Occidentul şi Orientul Imperiului Calsarilor erau stăpâni pe canoanele artei şi mai mult se dovedeau buni cunoscători ai mitologiei greco – romane sau orientale din moment ce  în operele lor apar scene cu puternică încărcătură simbolică ca spre exemplificare scena alăptării de către lupoaică a legendarilor ROMULUS şi REMUS (adevărat Signum Originis), mitul Ledei, al Latoniei (mama Dianei şi Apollo), ori principalele divinităţi: Jupiter-Zeus, Triada Capitolină Aesculap şi Hygia, Silvanus, Mercurius, etc, la care se adaugă zeii orientali Mithras, Jupiter Dolichenus Deus  Aeternus şi atâţia alţii care aveau aici temple, locuri de cult, adoratori şi nu în ultimul rând, un puternic corp sacerdotal ce făcea parte din elita locală.

Analiza inscripţiilor aduce în discuţie existenţa, alături de interferenţele dintre artă şi mitologie şi sesizarea fenomenelor de interpretatio romana şi de sicretism religios, după cum şi acţiunea de evergetism bine implementată în mentalitatea romană, apare bine precizată.

La Apulum evergetismul s-a manifestat sub diverse moduri; ofiţeri şi alte cadre ale legiunii XIII Gemina au executat pentru castru şi dublul oraş vaste lucrări de canalizare şi aducţiune şi apei potabile, au refăcut temple şi fântâni. Un patronus al colegiului fabrilor a decorat cu mozaicuri edificiul – SCHOLA – asociaţiei din care făcea parte, iar alţii au ridicat pe cheltuiala proprie  porticuri sau un tetrastylum (clădire cu 4 coloane) peste care a aşezat o acvilă din argint (vulturul este semnul distinctiv al Legiunilor romane; inscripţia vine din partea unui centurion al legiunii).

Din iniţiative, le-am numi private, Lucia Iulia, soţia funcţionarului financiar C.Cervonus Sabinus a oferit uleiul necesar thermelor, iar un veteran al legiunii V Macedonica (de la Potaissa - Turda) stabilit, după lăsarea la vatra la Apulum, a contribuit ca membru a adunării orăşeneşti (ordo decurionum) la ridicarea unui pod la Partoş (Municipium Aurelium). În sfârşit în pomenita inscripţie de la Recea dedicată pentru Terra Mater medicul  Septimus Asclepius Hermes, ce îşi avea proprietatea (villa) aici,  menţionează că a fost onorat cu ornamenta decurionalia de către comunitatea din a cărei elită locală făcea parte.

Romanii ca şi alte seminţii ale istoriei universale, au avut o deosebită grijă  pentru cei trecuţi în „lumea umbrelor”. Necropolele Apulense, cercetate atât înainte, cât mai ales după anul 2000, respectau tradiţia plasării locurilor de veci dincolo de zidurile oraşului (în părţile de nord – vest, vest şi sud ale castrului, adică extra muros (la Partoş necropola a fost identificată dincolo de curtina estică a municipiului aurelian n.n).

Ritul şi ritualul, incineraţia (de tip bustum şi ustrinum) şi inhumaţia (în sarcofage din piatră sau cărămidă), depunerea de ofrande (alimente, opaiţe, vase - afumători felurite obiecte personale şi monede – simbol al barcagiului Charon – păstrat şi astăzi, n.n) sunt prezente în necropolele locale,de pe Dealul Furcilor, zona Stadion, Staţia OMV de unde au fost cercetate peste 2500 morminte, toate dovedind aceleaşi mentalităţi ale celui ce era un vrednic HOMO ROMANUS cu similitudini  în Dacia şi toate provinciile Romei imperiale, se distingeau printr-o  mare varietate de monumente  sculpturale: epitafuri către zeii MANI (DII MANES), felurite tipuri de piese de artă provincială (stele, medalioane, aedicule ş.a), ornamentate cu scene mitologice sau din viaţa cotidiană a decedatului, statuia „standard” ale  lui CIVES ROMANUS, ale matroanei ori soldatului (MILES ROMANUS), cu o diversificată gamă de simboluri, exprimate plastic prin lei, sfincşi, conuri de brad (pinnia), genii ale morţii, animale marine ori păsări – simbol ale sufletului (anima). Executate la comandă în atelierele locale, monumentele reprezintă mărturii ale unui veritabil cult al morţii, cu rituri, ritualuri şi idei metafizice, imortalizate de poetul, dramaturgul şi filozoful Lucian Blaga (născut şi înmormântat în satul Lancrăm - Sebeş) într-un vestit poem  Cimitirul roman ”loc flancat de două rânduri ale tăcerii”.

Amprenta Romei la Apulum, limba latină vorbită  de cei peste 20.000 locuitori ai dublului centru urban, mentalităţile, civilizaţia şi spiritualitatea, într-un cuvânt romanitatea sunt factorii care stau la temelia evoluţiei ulterioare ale unui oraş (Bălgrad – Gyulafehervar –Alba Carolina –Alba Iulia), în care istoria şi monumentele te întâmpină la tot pasul.

Vasile Moga