Viața rurală dacică în epoca romană

Alături de centrele urbane Apulum şi Ampelum, de exploatările aurifere, salinifere ori de carierele de piatră, Alburnus Maior, Salinae, de ipoteticul pagus Brucla, cu ale lor teritorii înconjurătoare, ce se constituiau, prin ogoarele şi câmpurile lor, în zona de aprovizionare cu produse agricole ori animaliere necesare administraţiei, au luat fiinţă şi s-au dezvoltat, pe întreaga durată a prezenţei romane, numeroase aşezări cu caracter rural, adevărate sate – vici locuite de o populaţie eterogenă alcătuită din colonişti sau din populaţia dacică ce a continuat să se manifeste şi în noile condiţii istorice (vezi în această direcţie spre exemplu, adevărate sate dacice de epocă romană, ca cele de la Obreja sau Noşlac, unde dacii autohtoni, ce se vor romaniza treptat, prin preluarea civilizaţiei şi limbii latine, practicau vechile ocupaţii: agricultura, creşterea animalelor, olărit, fierărie ş.a, perpetuând vechea cutumă a incinerării decedaţilor. 

Pământul (ager publicus) împărţit în loturi agricole aparţinea coloniştilor şi veteranilor, foste elemente militare lăsate la vatră care odată eliberate din legiunile ori trupele auxiliare în care serviseră  primeau alături de diplome militare (din bronz) și o serie de avantaje economice sau pecuniare.

Veteranii îşi puteau întemeia, în mediul rural, proprietăţi, numite generic  villae rusticae, în care alături de locuinţa propriu zisă şi anexele gospodăreşti existau loturi propice agriculturii, viticulturii, şi nu în ultimul rând creşterii animalelor. Produsele lor luau de cele mai multe ori drumul pieţelor din centrele urbane pe al cărui teritorium se ridica proprietatea,  instituindu-se, în egală măsură numeroase legături comerciale de schimburi de mărfuri.

Fără să intrăm în amănunte există atestări epigrafice ale unor veterani din spre exemplu, eliberaţi din/legiunile IIII Flavia Felix, V Macedonica şi desigur legiunea XIII Gemina, stabiliţi în mediul rural. La Ohaba sau Săliştea două monumente epigrafice funerare fac dovada existenţei unor villae rustice aparţinând acestor foste cadre militare. În amonte şi aval de râul Mureş în imensul territorium economic (şi militar) al legiunii XIII Gemina, şi a celor două centre urbane apulense existaseră alte proprietăţi agricole şi s-au dezvoltat, alături de amintitele villae rusticae, aşezări rurale cu un pronunţat caracter economico-agrar.

Asemenea, sate – vici locuite de colonişti de diferite etnii, al căror toponim antic, din păcate nu s-a mai păstrat, sunt semnalate, prin artefactele arheologice tipice civilizaţiei romane, în actualele localităţi din nord – nord vestul Alba Iuliei: Benic, Tibru, Mesentea, Cricău, Galda de Jos etc. Multe aşezări sunt pomenite la Ciugud, Straja, Hăpria, Berghin şi Ghirbom (în această localitate săpăturile întreprinse de noi au  identificat şi pus în evidenţă o clădire din piatră şi cărămidă, ce dispunea de sistem de încălzire pe bază de hypocaustum).

În urma unor cercetări aero – fotografice întreprinse cu câţiva ani în urmă de o echipă mixtă engleză română, s-au depistat, pe malul stâng al Mureşului, la intrarea în comuna Vinţu de jos (nu departe de staţia de gaz metan  din apropierea şoselei Alba Iulia – Vinţu de Jos) mai multe clădiri romane din piatră şi cărămidă, pe care noi le vedem a face parte dintr-o construcţie de tip villa rustica  (cercetările pe care le-am văzut în momentul descoperirii – anul 2004 – sunt inedite). Şi tot în această zonă, la Blandiana (toponim derivat de la Blandus) am identificat în 1974, pe acelaşi mal stâng al Mureşului substrucţii de clădiri romane cu  inventar preponderent ceramic. Interesant în cadrul  inventarului sunt alături de cărămizi şi olane provenite de la acoperişul clădirilor o aplică din bronz şi mai ales un pond de plumb în greutate de 0,250 g. Pe porţiunea din drumul ce lega oraşul Apulum de defileul Oltului, până în anticul Caput Stenarum–Boiţa (jud. Sibiu) existaseră numeroase aşezări rurale şi villae rusticae (ca cele din zona Miercurii Sibiului) în zona actualului oraş Sebeş.

Poate cea mai cunoscută, investigată în anul 1960 de I. Berciu şi Al Popa de la Muzeul din Alba Iulia  este descoperirea de pe raza localităţii Răhău (partea de sud – est a comunei, deasupra izvorului „Budurăul  Ciobănelului”) constând din două clădiri din secolele II –III, încălzite cu sistem hypocaustum având pereţii cu urme de tencuială roşie şi albă. Obiecte din os şi fier sunt completate cu nelipsita ceramică romană între care se detaşează olăria de lux de tip terra sigillata).

În sfârşit alte aşezări rurale din aceeaşi vreme a provinciei Dacia, în această zonă, sunt semnalate la Câlnic, Cut şi Gîrbova de unde în vechea literatură de specialitate sunt semnalate artefacte din ceramică, din care nu lipsesc materiale de construcţie cu ştampila legiunii XIII Gemina. În zidurile bisericii fortificate de la Gârbova a fost şi este vizibil şi astăzi un sfinx funerar roman, provenind, cu siguranţă, din necropola aşezării rurale de aici.

Vasile Moga