Credit: Rareș Tileagă
Credit: Rareș Tileagă

Publicat in

16 iulie 2014

Comentarii

0 Comentarii

Localizare pe hartă

Vezi pe harta mare

Cheile Albacului

Impresionanți pereți de stâncă, ce ascund numeroase grote, priveliști uimitoare de pe stâncile golașe, păduri de brad împodobite cu poienițe și case de moți, acesta este cel mai pitoresc traseu sculptat de apele Arieșului, în bătrânii munți.

 

Informaţii utile:

 

Categoria şi importanţa rezervaţiei: complexă; în afară de peisajul atrăgător, de interesul geologic, geomorfologic şi speologic pe care îl prezintă, în regiune se întâlnesc plante calcofile, unele mai rara întâlnite. Localnicii numesc cheile ce fac obiectul rezervaţiei Cheile de la Zugăi. Denumirea de Cheile Albacului este livrească, numele fiind împrumutat de la comuna Albac. Dar, de vreme ce Albac este şi numele unui important afluent al Arieşului Mare (care prezintă şi el îngustări ale văii cu aspect de chei, numai că nu sunt în calcare) considerăm că denumirea Cheile Albacului ar trebui înlocuită cu cea de Cheile Arieşului, după numele râului care le-a format şi le străbate (chiar dacă în ţară sunt mai multe cazuri când cheile poartă nume de localităţi şi nu de ape).

 

 

Poziţia geografică: în partea de est a Munţilor Bihorului, pe cursul superior al Arieşului Mare, la 2 km amonte de centrul comunei Albac. Lungimea cheilor măsurată în lungul talvegului este de 4,250 km. Alt. max. 930 m; alt. min. 630 m, în talvegul râului.

 

 

Coordonate: 46º27´15´´ lat. N; 22º56´00´´ long. E.

 

 

Căi de acces: pe DN 75 Turda – Ştei, paralel cu Valea Arieşului Mare; traversează rezervaţia.

 

 

Suprafaţa şi limitele: 220 ha.

 

Limita de vest, care marchează capătul de sus al cheilor, traversează valea la ultimele case ale satului Ştiuleşti şi urmează pintenul cu cota 717,3.

 

Limita de nord traversează Valea Mişului, Valea Starpă şi pintenul dintre ele pe deasupra reliefului abrupt de stâncărie. În continuare, limita urmăreşte schimbarea de pantă dintre platoul pe care se află satul Deve i versantul abrupt al cheii şi coincide totodată cu liziera pădurii; apoi urmează poteca Deve – Faţa, prin pădure (la înălţime de 850 – 930 m).

 

Limita de est, respectiv capătul de jos al cheilor, urmează cu aproximaţie contactul dintre formaţiunile sedimentare şi şisturile cristaline, trecând pe lângă ultimele gospodării ale satului Faţa şi ale comunei Albac, lăsând spre vest pintenul cu cota de 775 m. Până în Valea Arieşului Mare aceasta coincinde şi cu limita pădurii. Dincolo de apă limita suie pieziş până la marginea platoului pe care se află satul Pleşeşti.

 

Limita de sud urmăreşte înălţimile netezite ale platoului cu înălţime de  cca. 800 m (pe care stau casele aşezărilor Pleşeşti şi Tamboreşti). Ea taie pintenii ce se desprind din platoul menţionat şi văile dintre ele. În cea mai mare parte limita coincide cu marginea pădurii ce acoperă versantul drept al cheilor.

 

 

Clima poartă amprenta circulaţiei dinspre vest a maselor de aer, mai umede decât cele din alte regiuni ale tării. Temperatura medie anuală este de cca. 5 ºC. Ea variază între 15 ºC în luna iulie şi -3 ºC în ianuarie. Precipitaţiile medii anuale înregistrează o cantitate de cca. 850 mm / an. Regiunea Cheilor Albacuui, încadrată între munţi mai înalţi înregistrează un calm atmosferic de peste 60 %, bucurându-se de o frecvenţă şi de o intensitate redusă avântului; aceste fapte conferă regiunii un topoclimat de adăpost.

 

 

Anul înfiinţării şi documentul de constituire: 1995 – Hotărârea Consiliului Judeţean Alba Nr.20.

 

 

Situaţia administrativă: comuna Albac.

 

 

În rezervaţia naturală propriu-zisă se interzice:

 

-colectarea rocilor, culegerea florilor şi fructelor, tăiatul lăstarilor şi a copacilor;

 

-păşunatul, pescuitul şi vânatul animalelor şi păsărilor sălbatice;

 

-aprinderea focului şi distrugerea tablelor indicatoare;

 

-practicarea turismului pe poteci neamenajate.

 

 

 

 

 

Copyright © 2014 www.turismalba.ro