Publicat in

10 iulie 2014

Comentarii

0 Comentarii

Localizare pe hartă

Vezi pe harta mare

Cojocăritul

Prelucrarea blănurilor şi a pieilor a constituit o îndeletnicire importantă şi pentru locuitorii judeţului Alba. 

Preparate prin tehnica argăsitului, tăbăcăritului sau dubuitului, cojoacele, pieptarele, chimirele şi opincile au parcurs un interesant drum în ce priveşte folosirea lor, croiul şi ornamentica.

 

Cojoacele şi pieptarele purtate de locuitorii zonelor Sebeş şi Alba se deosebesc între ele din punctul de vedere al croiului şi al stilului ornamental. La sfârşitul secolului al XIX-lea aceste piese erau decorate cu meşină verde, moda lor păstrându-se până la începutul secolului al XX-lea. Ele au fost lucrate în Sebeş la început de către cojocarii germani şi maghiari, iar mai târziu şi de către români. În preajma primului război mondial se vor răspândi, sub influenţa centrelor de cojocărit din Mărginimea Sibiului, pieptarele numite aici „mărgineneşti“, deoarece majoritatea cojocarilor şi-au făcut ucenicia la Poiana sau la meşterii care au învăţat acolo. Acest tip de pieptare s-a răspândit în judeţul Alba şi cu ocazia târgurilor din Sebeş şi Alba Iulia, la care participau şi cojocarii din Poiana şi Săliştea Sibiului.

 

Date fiind nevoile şi posibilităţile buciumanilor, mai mult ca în alte zone, confecţionarea anumitor piese de îmbrăcăminte şi încălţăminte a revenit în seama unor lucrători specializaţi. Cu toate piedicile puse de breslele orăşeneşti, s-au dezvoltat în zonă o serie de meşteşuguri săteşti: cojocăritul, tăbăcitul, cizmăria, croitoria, etc., care în satele buciumane iau amploare încă din secolul al XVI-lea.

 

Pe măsură ce dezvoltarea mineritului atrage tot mai mulţi unguri în Abrud este posibil ca unii dintre aceştia să fi pătruns ca meşteri în Bucium. Cert este însă că buciumanii şi-ar fi făcut ucenicia la Abrud, satul Bucium Poieni devenind din a doua jumătate a secolului al XIX-lea un centru înfloritor de cojocărit românesc, aici s-au creat celebrele cojoace „buciumăneşti”, celebre ca formă şi ornamentaţie, caracterizate în primul rând printr-o broderie compactă.  

 

Pe Târnave, atât meşterii cojocari cât şi populaţia ce foloseşte, pentru portul de sărbătoare sau de lucru, îmbrăcămintea din blană, deosebesc cojocul de pieptar prin existenţa mânecilor şi prin lungimea evidentă - la cojoc, în vreme ce pieptarul, fără mâneci, crăpat sau înfundat, cu o ornamentaţie bogată în special la femei, caracterizează deosebirile între aceste piese.

 

Adriana Țuțuianu

Copyright © 2014 www.turismalba.ro