DACII - ,, cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci ″

Aşezat într-o poziţie geografică favorabilă, în zona sud - vestică a podişului transilvănean, judeţul Alba a fost locuit fără întrerupere din cele mai vechi timpuri. Aproape că nu există perioadă istorică a ţinuturilor carpato - danubiano – pontice care să nu fi lăsat aici bogate urme de viaţă materială şi spirituală, fie că este vorba de vestigii ale purtătorilor unor cunoscute culturi străvechi (Turdaş, Petreşti, Cucuteni, Gumelniţa, Coţofeni, Wietenberg, Otomani), apoi acelea aparţinând daco – geţilor, ale daco – romanilor aflaţi mai multe veacuri sub ,,sigiliul Romei″şi ale românilor, majoritari în Transilvania, deţinători ai vechilor tradiţii de sorginte dacă şi romană.

Cercetări arheologice de mai mică sau mai mare amploare au identificat bogate situri neolitice, ale epocii bronzului şi primei vârste a fierului, întâlnite atât în apropierea văilor şi a râurilor ce străbat de la un capăt ala altul judeţul, cât şi pe coline ori dealuri ale căror pante domoale  au fost îndelung folosite pentru practicarea unor ocupaţi tradiţionale, pentru ridicarea unor locuinţe al căror inventar recuperat poate fi văzut în patrimoniul celor patru muzee de istorie din Judeţul Alba, dar şi în colecţiile muzeale din ţară şi chiar străinătate.

Civilizaţia dacilor, unitară şi înfloritoare a fost şi continuă să fie investigată, după cum vom vedea, în toate palierele sale: studierea categoriilor şi a formelor ceramicii, a uneltelor, ustensilelor, a armelor de fier, a artei şi manifestărilor acestora, în fine a legăturilor dintre dacii de aici şi în tot arealul locuit de această seminţie cu lumea clasică înconjurătoare greacă, elenistică şi romană, a influenţelor benefice ale acestora în cultura materială şi spirituală a înaintaşilor daco – geţi.

La rândul lor aceleaşi  investigaţii arheologice fie ele sistematice sau preventive ( mai ales în ultimi 20 de ani) s-au concentrat şi pentru studierea epocii romane când pentru mai bine de un secol şi jumătate (106 – 275 d.  Chr. ) istoria acestui teritoriu de la nordul  Dunării a fost legat direct de Roma Caesarilor, care a adus aici odată cu limba latină şi romanizarea teritoriului ce aparţinea regatului liber al Daciei, mentalităţile latine în cultură şi civilizaţie.

S-au depistat şi cercetat numeroase aşezări cu caracter rural numite pagi şi villae rustice, după cum o atenţie sporită  s-a acordat fenomenului urban antic. Viaţa economică, exploatarea bogăţiilor zăcămintelor feroase, aurifere şi argentifere, cultivarea solului,  existenţa colegilor profesionale, a vieţii religioase cu adorarea unui bogat şi variat panteon latin, grec – oriental, nord – african, traco – dac etc.,  grija faţă de cei trecuţi în lumea umbrelor cu riturile şi ritualurile acestora atestate de numeroase necropole de incineraţie şi inhumație descoperite de-a lungul timpului, ori descoperirea de numeroase  monumente (inscripţii, monumente sculpturale cu categorii distincte) etc. sunt dovezi ale existenţei unui patrimoniu imobil şi mobil, în parte restaurat, conservat şi pus în valoare ştiinţifică, expoziţională şi nu în ultimul rând turistică.

Din  acestor perspectiva vom aduce în discuţie pentru început, descoperirile dacice şi semnificaţia acestora.

Vasile Moga

Bibliografie

I.Berciu, Al Popa, H. Daicoviciu, La Forteresse dace de Piatra Craivii, în Celticum, XII, 1965, p. 115 -116

C. Daicoviciu, Al. Ferenzi,  Aşezările dacice din Munţii Orăştiei, Bucureşti, 1951, p. 115 -116

I. Glodariu, Civilizaţia fierului la daci, Cluj, 1979

I.Glodariu, Cetatea dacică de la Căpâlna în sistemul defensiv al statului dac, Acta Musei Napocensis, XX, 1983, p. 59 – 66

I.Glodariu, V. Moga, Cetatea dacică de la Căpâlna, ed.I, Bucureşti, 1986; ed. II, Alba Iulia, 2006

I. Glodariu, V. Moga, Tezaurul de la Lupu, Ephemeris Napocensis, IV, 1994, p. 33-48.

R. Florescu , I. Miclea, Tezaure transilvane, Edit. Meridiane, Bucureşti, 1979, p. 16-20, 22-23

Oct. Floca, Contribuţii la cunoaşterea tezaurelor de argint dacice , 1956, p. 7-18.

M. Macrea, D. Protase, Materiale şi cercetări arheologice, V, 1959, p.441 /449

V. Moga, Piese de argint din cetatea dacică de la Piatra Craivii, Acta Musei Napocensis, XVI, 1979,p. 513-517

V. Moga, Aşezarea şi Cetatea dacilor de la Piatra Craivii, Studii dacice, Cluj, 1981, p. 103 -116

C. I. Popa, Cugir, Schiţă monografică, Ed.  Altip, Alba Iulia 2005

H. Pop, Argintul dacic Sălăjean, Edit. Mega, Cluj-Napoca, 2008

I.I. Russu, Dacius Apullus, Apulum, IV, 1961, p. 91-93

Repertoriul Arheologic al Judeţului Alba , Alba Iulia, 1995.