Credit: Rareș Tileagă
Credit: Rareș Tileagă
Credit: Rareș Tileagă

Publicat in

10 iulie 2014

Comentarii

0 Comentarii

Localizare pe hartă

Vezi pe harta mare

Peştera Poarta lui Ionele

Gigantică, Poarta lui Ionele, cu un portal înalt de 17 m, este una dintre peşterile înfricoşătoare ale Apusenilor. Perfecţiunea arcuirii sale, dimensiunile impresionante ale Porţii fac din Poarta lui Ionele una dintre cele mai spectaculoase peşteri.

Peştera haiducului. Poarta lui Ionele.

 

Lacuri ascunse, pâraie care ies la suprafaţă, colonii de lilieci sunt minunile naturii ce pot fi descoperite la Poarta lui Ionele. Este locul în care ies la lumină pâraie care, uneori inundând-o, îi colorează pereţii galeriilor foarte înalte, ca apoi la ieşire, să formeze frumoasele cascade.

 

Monumentala intrare domină impresionanta galerie în care Apusenii îşi dezvăluie secretele din interior.

 

În ciuda peisajului de-a dreptul terifiant, accesul în peşteră e simplu. Iar înăuntru lărgimea este uluitoare, având înălţimi de până la 15 m şi o lungime de 60 m.

 

Geologii spun că este o peşteră sculptată în calcare albe, ca multe altele ale Parcului Natural Apuseni, fiind alcătuită dintr-o galerie cu traseu frânt. În partea terminală a peşterii se distinge o pâlnie uriaşă, cu diametrul de 15 m, care se umple cu apă în timpuri ploioase. De remarcat este pârâul (izbucul) care ţâşneşte, pur şi simplu, din grohotișul de la intrarea în peşteră.

 

Legenda spune că în peşteră trăia un haiduc vestit, pe nume Ionele. Cunoscut pentru isprăvile lui, haiducul era îndrăgit de către una din fetele din Gârda, care îi aducea deseori merinde. Însă potera a aflat, a stat la pândă şi, după o luptă straşnică, Ionele a fost prins şi întemniţat.

 

Informaţii utile:

 

Categoria şi importanţa   rezervaţiei : Speologică; peşteră sculptată în calcare albe masive (calcare de Wetterstein) de interes ştiinţific , şi, în mod subsidiar, turistic.

 

Poziţia geografică: în partea de sud-est a Munţilor Bihorului, în bazinul superior al Arieşului Mare. Peştera se află în versantul drept al Pârâul Ordâncusa, la 800 m altitudine absolută. Face parte din rezervaţia complexă Cheile Ordâncuşii.

 

Coordonate: 46°28'03"lat. N; 22°50'25" long. E.

 

Căi de acces: Din Garda Seacă, drumul asfaltat ce urmează această vale pe parcurs de 600 m, apoi pe drumul forestier de pe Valea Ordâncusa, cea. l lOOm.

 

 Dimensiuni: Peştera începe printr-o deschidere în calcare cu dimensiuni de 12/17 m. Lungimea peşterii este de 60 m, iar în partea terminală se distinge o pâlnie cu diametrul de     15 m, care în timpul apelor mari se umple cu apă.

 

Anul înfiinţării şi documentul de constituire :    1995 . Hotărârea Consiliului Judeţean Alba Nr. 20.

 

Situaţia administrativă: Comuna Garda de Sus.

 

În rezervaţia naturală propriu-zisă se interzice:

-aprinderea focului în aven sau peşteră, distrugerea marcajelor şi a tablelor indicatoare;

-ruperea formaţiunilor concreţionare;
-degradarea pereţilor prin iscălituri şi scrijilaturi.

 

 

 

 

Copyright © 2014 www.turismalba.ro