Un judet ... al istoriei

Din vremuri străvechi

Încă din antichitate, populațiile au preferat aceste locuri binecuvântate, dovadă fiind mulțimea descoperirilor arheologice, de la ansambluri de locuire și monumente funerare, până la obiecte de cult străvechi și obiecte casnice. Densitatea în spaţiu şi timp a vestigiilor de patrimoniu naţional – urmare a unei intense locuiri – se explică prin existenţa acestui culoar al Mureşului (una din marile căi de acces în interiorul arcului carpatic). Totodată, materiile prime abundente în zonă (sarea şi minereurile bogate în aramă, argint, aur) au fost un aspect esenţial în locuirea acestor ţinuturi încă din preistorie. Erau şi un motiv pentru dezvoltarea relaţiilor de schimb între aceste regiuni, ba chiar cu zone foarte îndepărtate.

De la micile aşezări din neolitic şi era bronzului, s-a trecut la sistemul fortificaţiilor mari, din prima epocă a fierului, apoi la cetăţile dacice, adevărate nuclee comerciale și de apărare la intrarea în munţi (Piatra Craivii, Căpâlna), ajungându-se la centrele urbane din perioada romană (Apulum, Ampelum). Apoi, în epoca migraţiilor (secolele IV - VIII), precum şi în Evul Mediu (secolele IX - XI), viaţa urbană a decăzut din nou până la alcătuirea voievodatului Transilvaniei, perioadă în care orașul va purta denumirea de origine slavă Bălgrad (Cetatea Albă).

Teritorii şi arme

Pe locul actualului oraş Alba Iulia s-a aflat cel mai mare centru urban al Daciei romane, Apulum. Aici a fost încartiruită Legiunea a XIII-a Gemina, imediat după războiul din 106, legiune ce s-a aflat la Apulum pe toată durata ocupaţiei romane. La asta se adaugă centrele urbane din zona exploatărilor aurifere, de la Ampelum (Zlatna) şi Alburnus Maior (Roşia Montană). Practic, din toată Dacia, cea mai interesantă zonă a fost, pentru romani, cea în care se găsește acum județul Alba.

Din 1177 datează constituirea comitatului Alba (odată cu expansiunea maghiară în Transilvania), având teritorii mult mai întinse în acele vremuri. În Evul Mediu, zona Albei a cunoscut o amplă dezvoltare. La Sebeş apar primele bresle meşteşugăreşti, alături de cele din Sibiu şi Braşov. Mari bătălii împotriva turcilor s-au purtat pe aceste meleaguri, precum cele de la Sîntimbru, în anul 1442, cu oștile voievodului Iancu de Hunedoara, precum și la Câmpul Pâinii (Şibot), între armatele lui Ștefan Bathory, sprijinit de Pavel Chinezu.

Apoi, în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, Alba Iulia a fost capitală a principatului autonom al Transilvaniei, aici fiind tipărit Noul Testament de la Bălgrad, în 1648.

Mari evenimente

Unul din cele mai mari evenimente ale Evului Mediu românesc s-a petrecut la Alba Iulia. La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazu a intrat în cetatea Alba Iulia, ceea ce a consfințit (împreună cu preluarea Moldovei în primăvara lui 1600) scurta unire a celor trei ţări româneşti sub domnia voievodului oltean. Apoi, de la începutul veacului al XVIII-lea, oraşul devine centru militar, odată cu construirea marii cetăţi bastionare de tip Vauban, pierzându-şi însă strălucirea şi forţa economică ce o avusese până atunci. Cetatea a însemnat, practic, decăderea oraşului şi a teritoriilor care ţineau de el.

Tot în secolul al XVIII-lea, Blajul devine, prin instituţiile greco-catolice care sunt înfiinţate aici, cel mai important centru al culturii româneşti din Transilvania. La 1784 are loc Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan. Comitatul Alba a fost unul dintre focarele cele mai importante ale răscoalei. După arestarea lor, liderii sunt închişi la Alba Iulia iar la 28 februarie 1785 are loc execuţia prin frângere cu roata a capilor răscoalei, pe Dealul Furcilor.

De asemenea, cel mai important teren al Revoluţiei de la 1848 a fost tot teritoriul Albei. 40.000 de români au jurat credinţă naţiunii române pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, în 3 mai 1848. După izbucnirea războiului civil în toamna lui 1848, Munţii Apuseni au devenit centrul operaţiunilor armate ale lui Avram Iancu, care a organizat miliţii după modelul armatei romane. Munţii Apuseni au cunoscut şi ei, în acest timp, propria organizare românească, asemeni unei republici ţărăneşti. Revoluţia românească din Transilvania a fost singura, din Europa anului 1848, care nu a putut fi înfrântă cu forţa armelor. De asemenea, la un moment dat în timpul Revoluţiei, Alba Iulia a fost unica cetate ce mai rămăsese în stăpânirea austriecilor, după căderea în mâinile maghiarilor a Clujului, Sibiului şi Devei.

Pronunciamentul de la Blaj (1867), act fundamental al cărturarilor Blajului în frunte cu Timotei Cipariu, împotriva înglobării forţate a Transilvaniei la Ungaria, trebuie amintit ca act de protest al românilor transilvăneni în anii ce au urmat revoluției.

Probabil, însă, cel mai semnificativ moment petrecut aici este cel de la 1 Decembrie 1918: Marea Unire de la Alba Iulia, care a schimbat harta României pentru totdeauna. Marea Adunare Naţională a votat în unanimitate unirea Transilvaniei cu România. Au participat la eveniment peste 1.000 de reprezentanţi oficiali ai naţiunii române din Transilvania, precum şi 100.000 de oameni. Azi, 1 Decembrie este un simbol al tuturor românilor, fiind Ziua Naţională a României. Patru ani mai târziu, la 15 octombrie 1922, la catedrala ortodoxă din Alba Iulia a avut loc încoronarea lui Ferdinand şi Maria ca regi ai României Mari, catedrala fiind construită cu acest scop.

Pagini de istorie s-au scris şi în decembrie, 1989, când zeci de mii de locuitori din Alba Iulia, Cugir şi Sebeş au ieşit pe străzi pentru a protesta împotriva regimului comunist. Avea loc Revoluţia Română, declanşată cu câteva zile mai devreme la Timişoara. După demonstraţii paşnice în punctele fierbinţi ale oraşelor Alba Iulia şi Cugir, acţiunile s-au sfârşit cu lupte grele şi victime în rândul populaţiei şi armatei. În total, 23 de morţi şi 111 răniţi au fost preţul libertăţii în judeţul Alba. (O.H.)