Portul popular din Mocănimea Munţilor Trascău

• Costumul popular românesc

Piesele de port popular au fost confecţionate din materiale obţinute în gospodărie dar şi procurate din comerţ. Cămaşa bărbătească se purta peste cioareci, încinsă cu un chimir lat, la care se remarcă croiul şi decorul specific cu „barburi“.

Din componenţa costumului femeiesc, face parte cămaşa cu ciupagul brodat pe muchiile cutelor. Un interes deosebit îl prezintă cămaşa lungă, prevăzută cu cheutori din cânepă răsucită, peste care se purta pieptarul. În faţă poartă şorţ din mătase neagră brodat cu ornamente florale şi la spate zadie cu vâstre colorate.

Femeile se acopereau cu o proboadă lungă, ţesută în casă cu dungi din arnici la capete, apoi cu timpul această piesă este înlocuită cu o cârpă de dimensiunile unui ştergar, decorată la capete cu cusături.

Portul bărbătesc se compune din: cămaşă cu clini mari introduşi unul în faţă şi altul în spate, cioareci, laibăr cu o croială arhaică, pieptar înfundat simplu, ţundră albă, călţuni şi opinci. Contribuţia oraşului este destul de mică, actualul port se compune din următoarele piese: pălărie neagră de fetru cu şiret de fir de aur, cămaşă, cioareci, chimir, pieptar din blană de oaie, laibăr alb din pânză, cizme negre din piele.

• Costumul popular maghiar

Costumul popular maghiar constituie o variantă a portului orăşenesc săsesc contaminat cu cel nobiliar maghiar. Cămaşa femeiască cu  mânecă „în fluier”, era largă până la cot şi strâmtă de la cot până la încheietura mânecii. Conform unei informaţii din secolul al XVII-lea, aceast tip de cămaşă nu era prevăzută cu guler, ci mai degrabă cu volănaşe din dantelă. Aveau de asemenea preferinţă pentru fustele albe foarte încreţite, completate de „kösöny“, adică partea superioară şi cele două bretele paralele, care serveau la susţinerea fustei.

Deasupra poalelor s-au purtat atât rochii colorate din diferite materiale (creton, satin, caşmir, lână), cât şi din pânză albă; rochia neîncheiată în faţă, adică „musuiul“, se confecţionează din creton, de un albastru de culoarea oţelului, în întregime căptuşită şi încreţită foarte des.

De sărbători fetele îşi încingeau mijlocul cu un cordon brodat în mai multe culori, sub care se prindea o basma mare cu franjuri, roşie, albastră, sau verde, care completează portul femeilor de toate vârstele (fetele în preajma măritişului poartă pe creştet o „partă“ de catifea neagră acoperită cu dantelă de aur, iar nevestele tinere o scufiţă brodată şi văl alb).

Din componenţa îmbrăcămintii de iarnă, putem aminti câteva piese deosebite: pieptarele şi cojoacele confecţionate de renumiţii cojocari locali, s-au purtat cojoacele albe fără mâneci, cu guler din blană de vulpe, bogat ornamentate cu roşu.

În portul bărbătesc, s-au păstrat până în timpuri apropiate  textilele de casă din cânepă şi in, iar piesele de sărbătoare au fost confecţionate din materiale mai fine, de către meşteşugari. Cămaşa bărbătească a avut mânecile prinse la umăr. Până la începutul secolului al XX-lea s-au purtat cămăşi largi care au fost strânse cu pumnari, tipul mai vechi a fost fără guler, se legau la gât cu baier împletit cu un ciucure în capăt. De sărbători se purta o basma neagră, înlocuită în secolul al XIX-lea cu o cravată brodată.

Pe sub cioareci, s-au purtat izmene strâmte confecţionate din dimie albă, tivite pe margini şi la încheieturile laterale cu postav negru, albastru ori roşu. În anotimpurile mai călduroase s-au purtat veste din postav ori cojocele fără mâneci, cu guler din blană de vulpe şi discret ornamentate cu albastru, ca şi cojoacele cu mâneci purtate de cei însuraţi sau mai în vârstă. Pe lângă acestea în anotimpul friguros, bătrânii mai purtau ţundre negre ornamentate cu postavuri colorate.

Adriana Țuțuianu